NOU: Lifting cu fire bioresorbabile

Luna octombrie aduce încă o noutate la Hellodermaskin, am introdus în clinică tratamentul ”lifting cu fire bioresorbabile”, pentru un aspect al feței mai ferm și vizibil întinerit.
Liftingul cu fire bioresorbabile permite remodelarea conturului facial, ridicarea pomeților, colțurilor gurii, sprâncenelor, eliminarea aspectului de bărbie dublă, eliminarea ridurilor fine și îmbunătățirea aspectului și calității pielii.
Este o procedură minim invazivă, non chirurgicală și sigură, nu necesită internare și nici întreruperea activităților zilnice. Durează aproximativ 30 minute sau maximum o oră, timp în care medicul inserează firele bioresorbabile la nivelul feței (minimum 3 pe o parte, minimum 3 pe cealaltă parte), creând o rețea cu efect de lifting.
Firele sunt sigure (aprobate de FDA), complet resorbabile, acestea se degradează complet, iar în timpul procesului de vindecare stimulează producția naturală de colagen.
Efectele procedurii au o durată de 18 luni până la 2 ani, depinzând de fiecare persoană în parte.
La Hellodermaskin procedura este efectuată de către Dr. Ana Fâcă, cu o experiență de 4 ani în efectuarea acestei intervenții.
La nevoie, în aceeași ședință, putem efectua și alte proceduri precum PRP (terapia vampir), injecții cu acid hialuronic sau toxină botulinică.
Cost procedură (6 fire): 1500 lei.
Programările se fac telefonic, la numărul 0731 608 254.